Cross CNVA – Ediția a II-a

Miercuri, 24 aprilie, faleza inferioară a Dunării din Galați a fost gazda evenimentului “Cross CNVA ediția a-2-a”, cu un număr total de aproximativ 300 de participanţi – concurenţi, voluntari, susţinători, profesori.

Traseul de aproximativ 4,5 km a fost o provocare pentru toți participanții, indiferent dacă au ales să îl parcurgă individual sau ca echipă de câte 4, ca ştafetă. Alergători mici şi mari, amatori¸ fiecare dintre ei şi-a depăşit limitele şi a experimentat spiritul de competiţie, dar şi de fair-play.

Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul generos şi necondiţionat al sponsorilor şi partenerilor noştri, alături de care am organizat  şi prima ediţie în anul 2023:  Asociaţia ReLife, Shopping City Galaţi,  Dulce by Paula, Farmacia Romar, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi, Consiliul Judeţului Galaţi, SRAU, Byte Force, iar muzica a fost asigurată de DJ LOSE IT. S-au acordat premii în produse şi vouchere la categoriile: ştafetă, Open feminin şi masculin,  categoria 11 – 13 ani feminin şi masculin, categoria 14 – 19 ani feminin şi masculin. CROSS CNVA face parte din programul activităţilor din Săptămâna Verde şi are ca scop promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin creşterea gradului de conştientizare al elevilor faţă de importanţa mişcării, a sportului, a timpului petrecut în aer liber, ca alternativă sănătoasă a realităţii virtuale.

Iniţiativa organizării evenimentului aparţine doamnelor profesoare Cornelia Bocăneală şi Roxana Oprea, cu sprijinul conducerii școlii.

Leave a comment